Subiectul protecției copiilor de riscurile din mediul online va deveni parte din programele de formare a viitoarelor cadre didactice. În context, 25 de profesori universitari de la universitățile pedagogice au participat recent la un atelier la tema: „Integrarea educației pentru siguranța online în procesul de formare a cadrelor didactice”. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Scopul atelierului a fost formarea competențelor personalului din cadrul universităților pedagogice de a integra tematica siguranței online în procesul de pregătire a viitorilor profesori, astfel încât subiectul protecției copiilor în mediul digital să fie parte constantă a educației școlare.
„Siguranța digitală este o prioritate transversală a sistemului educațional. Prin implicarea școlilor și universităților pedagogice, formăm o comunitate educațională care înțelege și promovează comportamente digitale responsabile la elevi. Prin parteneriatul cu universitățile, campania consolidează rolul instituțiilor de învățământ superior în promovarea culturii siguranței digitale, oferind modele de bune practici pentru cadrele didactice aflate în formare inițială și continuă”, a menționat Angela Prisăcaru, șef adjunct al Direcției generale învățământ general din cadrul MEC.
Totodată, peste 1.200 de profesori din întreaga țară au organizat, pe parcursul lunii octombrie, curent, activități în cadrul campaniei naționale „Siguranța digitală pentru fiecare copil”. Peste 29,5 mii de elevi din clasele primare și gimnaziale au participat la diverse acțiuni despre riscurile din mediul online și modalitățile de prevenire a acestora. În cadrul activităților desfășurate, profesorii au utilizat scenariile didactice și resursele educaționale care se conțin pe portalul www.siguronline.md, elaborate în parteneriat cu Centrul de Siguranță Digitală, fiind însoțite de discuții și exerciții de recunoaștere a situațiilor de risc în mediul online.


